de Aura Alexa Ioan
Cu oameni mici, meschini, fără ambiții mari, fără idealuri, nu poți să conduci o țară, darămite să faci istorie! PNL-PSD este o guvernare cu termenul de valabilitate gata expirat! Este un adevăr atât de banal, încât mi-este rușine de faptul că mă mai obosesc să-l scriu! Se pare, însă, că este nevoie ca acest adevăr să fie repetat, pentru unii care l-au uitat sau, mai grav pentru ei, îl ignoră!
Practic, ce s-a întâmplat? PNL a decretat la ceas de seară, că singura alianță posibilă de guvernare, în aceste vremuri grele, este să facă alianță cu PSD! Adică a ales răul cel mai mare, în detrimentul răului mai mic. Bun! Este decizia lor, istoria vremelnică o va consemna ca atare, analiștii politici o vor întoarce pe toate fețele și vor urma nesfârșite talk show-uri, ore întregi de vorbăraie, mai mult sau mai puțin inspirată, care nu vor limpezi nimic.
Mai important mi se pare ce va urma! Va reuși PNL să guverneze cu PSD? Cred că da, pentru următoarele 9 luni, maxim! Dacă 9 luni pare a fi un termen prea îndepărtat, asta este doar o aparență. Practic, în primele trei luni, vom asista la reîmpărțirea funcțiilor.
După ce vor trece negocierile pentru ministere, audierile din Parlament, votarea cabinetului struțo-cămilă, vor începe negocierile pentru toate funcțiile din stat, începând de la prefecți și până la ultima agenție din fundul țării. Până când și ultimul post de funcționar al statului va fi adjudecat, vor urma vreo câteva luni de acalmie. Nu multe, pentru că orgoliile și interesele personale bat orice politică ca să nu pomenim de lucruri sfinte, precum interesul național!
Nu numai împăratul este gol, ci și guvernanții!
În acest timp, situația economică și cea sanitară se vor degrada din ce în ce mai mult. Se va trăi în continuare la limita subzistenței în România, se va muri în continuare în secțiile ATI, în timp ce noua putere politică va depune coroane de flori de Ziua Națională, apoi se va reculege la Universitate, pentru eroii din 21 Decembrie și va juca Hora Unirii, de 24 ianuarie!
De-abia după 24 ianuarie, când trec toate sărbătorile, iar românii, care vor mai fi și care mai au resurse, încep să fie atenți la actul guvernării, atunci se va vedea limpede, că nu numai împăratul este gol, ci și guvernanții.
Foarte mulți români vor lua atunci calea exilului, singura soluție care-ți permite să trăiești decent, în vremurile acestea, când indecența României nu mai poate fi suportată. Dar mulți vor continua să rămână în țară, considerând că biata Românie a fost la fel de siluită ca și poporul ei și că ea, România, nu are nicio vină.
Și ce se vor face guvernanții cu românii care se încăpățânează să rămână în țară? Ei bine, de-abia aceasta este adevărata lor problemă cu care se vor confrunta și care-i va trezi la realitate.
Pentru că, indiferent căt își detestă și ignoră cetățenii, politicienii vor depinde tot de votul poporului. Iar viitoarea campanie electorală va fi cel mai rece duș pentru o clasă politică incapabilă să-și depășească moștenirea: aceea că merge oricum, că românii uită și pot fi păcăliți din nou.
Până atunci însă, ei n-au decât să-și savureze succesul vremelnic! Cîștigul lor deja este expirat!