Bruno Ștefan: ”Izolarea a fost ca un antrenament pentru o lene ce se va instaura tot mai puternic”

Un interviu cu sociologul Bruno Ștefan este întotdeauna o revelație. Am vorbit despre lucrurile cu adevărat importante, care ne afectează pe toți: cum ni s-a schimbat viața în pandemie, cât de afectați suntem, cum au evoluat sau involuat relațiile sociale, cum arată incompetența sistemului, lipsa valorilor adevărate și de unde ar putea veni speranța.

– Cât de mult s-a schimbat comportamentul social al românilor, în perioada pandemiei?

Bruno Ștefan: – Au existat schimbări majore în marile orașe și în zonele afectate mai puternic de virus și aproape inexistente în zonele rurale și în cele cu puține cazuri de COVID. Comportamentul social s-a mutat în virtual și s-a manifestat la distanță (prin telefon, mail, facebook).

Oamenii s-au obișnuit să nu se mai întâlnească pentru tot felul de probleme, să se izoleze, să se pustnicească. Unii au găsit avantaje în această izolare: au avut timp să facă tot felul de activități casnice, să citească, să urmărească tot felul de filme – adică s-au întors spre o parte a sinelui pe care au neglijat-o pentru alte activități sau persoane. Viața sedentară a creat alte obiceiuri și cred că unele mai vechi își vor relua cu greu ritmul dinainte de criză.

”Mutarea în virtual a arătat slăbiciunile instituțiilor sociale”

Pe de altă parte au comunicat pe facebook, pe platformele online semnificativ mai mult decât înainte, iar mutarea în virtual le-a arătat slăbiciunile instituțiilor sociale: în învățământ au văzut mai clar numărul fictiv de elevi și studenți, umflat artificial pentru a mări scheme de personal; în sănătate au ieșit la iveală proceduri și norme dificile, care făceau actul medical tot mai scump și mai greu de îndeplinit; în religie s-a văzut mai dureros decât la referendumul pentru familie cât de depărtată e o parte însemnată a populației de biserică; în administrația publică au ieșit în evidență uriașul personal inutil, muncile fără rost, resursele risipite.

Dacă factorii de decizie vor schimba instituțiile și procedurile și le vor adapta noilor realități, comportamentele sociale dobândite în criză vor căpăta mai multă greutate. Dacă instituțiile rămân inerte, oamenii vor reveni la aceleași comportamente sociale. Pandemia ar fi un bun prilej de reproiectare a instituțiilor statului și, implicit a comportamentelor sociale. Dacă privim doar relațiile sociale, o parte a acestora se vor rupe definitiv, o altă parte vor rămâne tot mai sărace, dar și altele se vor întări și noi relații se vor naște.

În comunitățile rurale și în cele din orașele mici viața va reveni la cursul dinainte, căci oamenii nu au prea multe alte persoane cu care să interacționaze. Dar în marile aglomerări urbane se vor schimba relații, afaceri, dorințe, comportamente. Dar și aici schimbările nu vor fi spectaculoase imediat; însă pe termen lung vom constata că au început să se producă de acum.

– Care sunt cele mai semnificative transformări pe care le-ați observat, în ceea ce privește interacțiunea umană?

– În primul rând o interacțiune minimală, mai ales la nivel instituțional: fiecare a făcut doar ce a fost strict necesar, a comunicat puțin cu șefii, cu colegii, cu subalternii, cu vecinii, cu rudele, cu prietenii și cu alte persoane cu care avea o relație ceva mai apropiată.

În al doilea rând au încercat să-și creeze pe facebook o imagine tot mai dezirabilă – au postat mult pentru a încerca să arate despre sine lucruri cu valoare ridicată: fac prăjituri bune, sunt buni scriitori, filosofi, teologi, bun creștini, savanți redutabili, specialiști prestigioși. Necomunicând față în față cu cei apropiați, și-au construit o mască ceva mai diferită de cea pe care au avut-o în trecut. Pandemia a redefinit identitățile indivizilor ceva mai mult decât alte fenomene din trecut.

 

”Oamenii s-au văzut tot mai mici și mai neînsemnați în fața unei crize globale”

În al treilea rând oamenii s-au văzut tot mai mici și mai neînsemnați în fața unei crize globale; izolarea socială a produs o izolare interioară mai mare: Unii au devenit eremiți, pustnici pentru că și-au dat seama că nu au ce comunica în fața unui fenomen necunoscut care nu se știe când se termină. Unele certitudini s-au sfărâmat, uri sau iubiri puternice altă dată au pierdut din intensitate. Unii s-au scufundat în însingurare, alții s-au adaptat situației mâncând prea mult sau consumând alcool în cantități și cu frecvențe mai mari. Mulți și-au descris trăirile, emoțiile, fenomenele prin care au trecut, dar opere literare sau cinematografice nu s-au realizat, căci fenomenul de deșertificare culturală deja instituit de mulți ani nu a fost înlocuit de o efervescență spirituală. Pentru așa ceva era nevoie de instituții puternice și personalități cu har.

Poate cel mai trist fenomen vizibil în această pandemie a fost absența harului, a talentelor veritabile, a vocațiilor puternice. Nici măcar câteva tresăriri, încercări, proiecte; nici un lider n-a răsărit să dea speranțe, să transforme criza într-un spectacol, într-o oportunitate. De aceea unii s-au grăbit să părăsească țara imadiat ce restricțiile s-au relaxat și mulți îi vor urma în viitorul apropiat. Criza a arătat că avem un stat falimentar, eșuat, putred în aproape toate instituțiile lui.

– Considerați că societatea va cunoaște transformări profunde, în cazul obișnuițelor, deprinderilor, de până acum? Putem vorbi despre o reevaluare a lucrurilor care vor fi importante?

– Există o singură speranță afirmată public: cea legată de finanțările europene. Temele legate de corupție vor fi înlocuite de cele privind incompetența. Politicienii nu se vor mai acuza unii pe alții că sunt corupți, că sunt hoți, ci că sunt proști și iresponsabili. Nu au proiecte de viitor pentru țară sau pentru localitățile lor care să ofere speranțe, încredere, care să oprească exodul cetățenilor și să atragă alții pe meleagurile lor. Unirea cu Moldova – ca proiect de reconstrucție identitară – a fost abandonată.

Oamenii nu au niciun lucru cu adevărat important la care să viseze

Nu există nici un lucru cu adevărat important la care oamenii să viseze; de aceea s-au resemnat să supraviețuiască, așteptând docili vremurile care vor veni. S-au supus fără multe revolte tuturor restricțiilor. Schimbările vor veni din exterior, la presiuni din afara țării, nu din inițiative civice sau guvernamentale. Românii simt că această pandemie va schimba lumea în anumite aspecte ale ei, dar știu că ei nu se află în epicentrul schimbărilor, nu contează în deciziile care se vor lua și nici nu sunt conștienți că au puterea să le influențeze în vreun fel.

De aceea vor fi mai degrabă reactivi la schimbările care vor veni din exterior. Se vor adapta docili unui viitor la care nu lucrează să fie al lor; la unul străin. Căci țării lor nu îi văd un viitor și nici lor în această țară. Pandemia i-a aneantizat, i-a suspendat în afara timpului lor în special pe acei intelectuali care dădeau sens fenomenelor sociale, care le puneau în mișcare, le teoretizau, le făceau vii, le trăiau cu patos.

– Vedeți posibilă o schimbare a atitudinii de consum, care să influențeze, în viitor, economia?

– Rolul specialiștilor în IT va crește exploziv. Inteligența Artificială va fi pe buzele multora în felurile de a lucra. Cele mai multe activități economice vor fi ancorate în virtual mai mult decât în trecut, iar comportamentele de consum vor fi influențate de adaptarea unor bunuri, servicii sau produse la viața de pe Internet.

Universitățile s-ar putea să fie primele care se vor ridica mult peste nivelul la care se aflau înainte de criză. Dacă vor reuși să antreneze schimbări și la nivelul preuniversitar (cel mai deficitar din sistemul educațional actual) ar putea ca România să se așeze pe un model de dezvoltare apusean clasic, în care școlile, liceele și universitățile sunt focare principale de dezvoltare a localităților.

”Oamenii trebuie să-și dorească să învețe permanent”

Nevoile educaționale trebuie să crească puternic pentru a ridica o civilizație – oamenii trebuie să-și dorească să învețe permanent, să facă noi cursuri, să obțină noi calificări, să petreacă tot mai mult timp alături de școli. Ridicându-și ochii spre alte domenii în afara celor legate de slujbă, casă sau activități cotidiene ajung să aibă idealuri mai înalte, speranțe, proiecte de viață, de carieră, de țară. Altfel, nevoile sociale vor renaște greu.

Nevoile religioase nu se vor mai hrăni la biserică atât de mult, ci în lumea virtuală. Nevoile de locomoție – frânate în ultimele luni – se vor urni cu greu: piața auto nu-și va reveni curând, nici cea feroviară sau aviatică ori navală. Turismul intern nu-și va reveni nici el prea repede. Consumul cultural va rămâne scăzut, cel de hrană va fi la calitate slabă, cel imobiliar va încetini în fața declinului demografic accentuat. Dar sistemul sanitar și cel al administrației publice vor decade într-un ritm accelerat, căci incompetența managerială i-a ratat profesional pe cei mai mulți angajați, i-a blazat și i-a făcut indiferenți față de binele public pe care trebuie să-l servească.

– Ce l-a surprins cel mai mult pe sociologul Bruno Ștefan, în perioada de izolare?

– Izolarea a fost ca un antrenament pentru o lene ce se va instaura tot mai puternic. Nu a fost productivă spiritual, cultural, economic și oamenii au văzut că se poate trăi fără să facă mare lucru. Mă tem că a început să le placă. Gregarismul și flecăreala pe facebook s-au ridicat la niveluri foarte mari. Corupția a dispărut. Oamenii au devenit mai grași și mai puțin eleganți, mai amorțiți religios și mai indiferenți față de cei de lângă ei. Pandemia a scos în evidență un popor mult prea cuminte, docil, resemnat, fără idealuri sociale, căruia i s-a stins lumina, a adormit și încă nu s-a trezit la viață.