Elena Cochia Vochin

Lansat în Toronto, conceptul ”Biblioteca de semințe”, locul de unde împrumuți semințe, a reușit să cunoască un succes extraordinar, extinzându-și filiale după filiale și rivalizând cu tradiționalele bănci de semințe.

De secole, societățile agrare s-au bazat pe schimbul de semințe. În unele dintre comunitățile rurale, acest obicei încă se mai practică. Însă, pe măsură ce s-a dezvoltat agricultura industrială, sau agricultura în masă, obiceiul de a se împărți semințele în interiorul unei comunități, a dispărut. Astăzi, semințele se comandă prin poștă, sau se cumpără de la magazin. Ba mai mult, în unele țări, schimbul de semințe este interzis prin lege. Însă nu peste tot în lume.

”Librăria de semințe”, din Toronto, are 18 sucursale!

În Canada, grădinari entuziaști activi au înființat așa numitele librării de semințe.
Dacă Băncile de semințe au că scop păstrarea semințelor, biblioteca de semințe îi încurajează pe cetățeni să împrumute gratuit, să doneze și să utilizeze semințele. Una dintre cele mai mari biblioteci de acest fel se află în Toronto, Canada, cu 18 sucursale de bibliotecă, în cartiere din tot orașul.
Jacob Kearey-Moreland, unul din fondatorii Bibliotecii de semințe din Toronto (TSL) spune: „Conceptul de bibliotecă pentru semințe este cu mult superior. Biblioteca devine un schimb perpetuu de semințe”. Kearey-Moreland a ajutat la formarea altor biblioteci de semințe în provincia Ontario, din Canada.
In Arizona, a fost creat și un Forum Internațional al bibliotecilor de semințe, ce conectează bibliotecarii de semințe din toate locurile din lume.

 

Bibliotecile de semințe, în același edificiu cu al bibliotecilor de cartier

În orașul în care locuiesc, Vaughan, Canada, o bibliotecă de acest fel este disponibilă tuturor cetățenilor. Ea face parte din biblioteca comunitară de cărți și se află în același edificiu. Lista de semințe din stoc poate fi accesată oricând de locuitori. Ba mai mult, primăria locală a publicat online o broșură prin care informează publicul despre această resursă.

Iată motivele enumerate de Primăria orașului Vaughan, pentru care aceste librării sunt folositoare comunității:
– dezvoltarea unui stoc de semințe potrivit climatului local
– un mod economic de a trăi
– micșorează dependență de industria agrară în masă
– creează o cultură a abundenței
– ajută la asigurarea și menținerea biodiversitățîi.
Ca să-i ajute, în continuare, pe cei care vor să folosească semințele, aceste biblioteci pun la dispoziție și materiale informative (cărți, broșuri, etc). De asemenea, foarte mulți membri sunt voluntari, oferind sfaturi grădinarilor începători. Anual sunt organizate zeci de evenimente, ca de exemplu ”Sâmbăta Semințelor”, ocazie cu care sunt organizate mini-clase, ateliere și schimburi de semințe.

Împrumuți semințe, doar dacă le plantezi

Iată cum funcționează o librărie de semințe: oricine poate împrumuta, indiferent dacă are sau nu card de membru. Cel interesat va accesa întâi lista de semințe disponibile al cărei conținut este în schimbare continuă. În general, pentru a oferi șansa de a împrumuta tuturor din comunitate, se sugerează să se dea între 9-12 semințe din șase soiuri, pe membru, de sezon.

Acest lucru vine cu responsabilitatea corespunzătoare: nu împrumuți decât dacă intenționezi să plantezi, deoarece, membrul devine acum parte dintr-o comunitate de grădinari. În felul acesta, la sfârșitul sezonului, fiecare va putea colecta și da înapoi comunității din semințele împrumutate. În timpul recoltării, adună câteva semințe (din cele mai viguroase) și du-le înapoi la bibliotecă. Dacă nu vei putea, nu vei fi penalizat sau amendat. Însă va trebui să menționezi motivul pentru care nu ai putut să o faci (molima a plantelor, un an cu climă neadecvată creșterii plantei etc.).
Trebuie menționat că bibliotecile pentru împrumutul semințelor sunt o colecție de soiuri de semințe pentru plante comestibile, decorative și de plante care sunt atât organice, cât și non-OMG.
Biodiversivitatea agricolă este în continuă scădere. Din păcate, în ultima sută de ani, 75% din soiurile noastre de culturi alimentare au dispărut. Diversitatea plantelor și animalelor este foarte importantă, iar ducerea la extincție a unei plante poate duce la dispariția a altor 30 de alte specii de plante, insecte și animale.
Însă un asemenea proiect comunitar, nu numai că ajută mediul înconjurător și creează o varietate mai largă de semințe, dar îi ajută și pe membrii bibliotecii (crescandu-și propriile produse, ei economisesc bani). Este și un mod minunat de a îți face prieteni noi și de a învață generațiile viitoare de tineri și copii importanța salvării plantelor și a mâncatului sănătos.