Pentru foarte mulți din generația mea, Ion Iliescu a fost un comunist reciclat, nicidecum ”un comunist cu față umană”, ci un comunist cu mâinile la fel de pătate de sânge, așa cum a fost și Nicolae Ceaușescu!

Dacă în 21 decembrie, Ceaușescu a tras în noi, după 22 decembrie, Iliescu a tras în noi!

Așa cum a tras și în Ceaușescu, căci la ordinul său s-a întâmplat, așa a tras cu vârf și indesat și-n noi! A tras atât de bine, că 35 de ani i-au trebuit să-și ascundă crimele și să împiedice judecarea dosarului său! Adică, atât timp cât i-a fost necesar să-l pună la adăpost, în timpul vieții!

Funeralii naționale pentru un președinte comunist, în condițiile în care comunismul a fost scos în afara legii!

Faptul că justiția a tergiversat 35 de ani judecarea celor două mari dosare -Revoluția și Mineriadele– nu înseamnă că Iliescu nu este vinovat. A fost și va fi vinovat, chiar și fără verdictul Justiției, acea justiție orbită de pensii și statut special!

Faptul că azi este înmormântat cu sule și trâmbițe, pentru simplul motiv că, la un moment dat, a ocupat cea mai importantă funcție în stat și că există o lege care prevede acest protocol, este, totuși, de un absurd fără margini!

Adică, asistăm azi, la funeralii naționale pentru un președinte comunist, în condițiile în care comunismul a fost scos în afara legii, în România!

Scoaterea comunismului în afara legii tot printr-o lege s-a făcut, dar o lege pe care nu a respectat-o nici măcar Întâiul comunist al țării!

Dar astăzi, asistăm la funeralii naționale organizate conform legii, pentru un președinte care, după ce” a tras în noi, în 16-22”, a chemat minerii la București, să facă ordine.

Apoi le-a mulțumit frumos și i-a trimis acasă, după ce s-a folosit de forța lor brută, ca să ne mai lovească o dată, pe noi, golanii ăștia, care nu eram de acord cu consensul național dictat de el! Și atunci a dat ordin să se facă curățenie la Universitate! Și a pus să se spele sângele cu furtunul cu apă și să se planteze panseluțe!

Și uite așa, brusc și în cel mai brutal mod cu putință, toate speranțele generației mele au fost curmate. Trecuseră DOAR 6 luni de la revoluția anticomunistă, când, cel mai demn uzurpator al ei, ne-a vărsat din nou, sângele.

 

Cum au ajuns să ceară românii azil politic, după mineriada din iunie 1990!

 

Atunci a început a doua și cea mai mare emigrație a românilor. Au fugit în toate colțurile lumii ”golanii” și nu au mai vrut să se întoarcă în țara ”comunistului cu față umană”.

Și ce a fost cel mai grav, este faptul că nicio autoritate străină nu le acorda azil politic, pentru că, ce să vezi?, în România tocmai căzuse dictatura lui Ceaușescu!

Doar văzuse tot Occidentul, cu ochii lui, prima revoluție televizată, în culori! ”În direct și la o oră de maximă audiență!”, conform unei ziceri intrată în istorie.

Atunci, Germania și Austria îi țineau pe românii fugiți, în lagăr, ca să analizeze situația! Statele Unite au fost puțin mai permisive atunci!

Aceasta mi s-a părut o dramă și mai mare: ca după o revoluție sângeroasă, la nici 6 luni, să existe români care să ceară azil politic în alte țări.

Aceasta a fost democrația absolut originală pe care a impus-o  Întâiului comunist al țării, la nici o lună de zile de când fusese ales cu voturile a 84% dintre cetățenii nefericți ai acestei țări!

În rest, vorba tovarășului Ion Iliescu: ”să ne ancorăm în sinergia faptelor, fără a eluda meandrele concretului!” Dacă înțelegeți ce a vrut să spună autorul!