Azi dimineață, în timp ce-mi savuram cafeaua și țigara la -10 grade, mi-a venit brusc, în cap, un slogan uitat de mulți: ”Cine-a tras în noi/ În 16-22?”
Acum 32 de ani l-am scandat puternic, cu revoltă, pe străzile Bucureștiului. Ieri, uitându-mă la știri, m-a bufnit râsu-plânsu auzind strigându-se ”Libertate”, în același București.
Acum 32 de ani, când orașele din toată țara strigau în cor ”Libertate”, acest cuvânt avea o mare greutate, o încărcătură existențială, vitală pentru un popor asuprit. Era vorba de libertatea de a-ți asuma că poți fi arestat, împușcat sau omorât. Unii au ales această libertate, alții, nu!
Atunci am trăit pe propria-mi piele, Marea Panică și efectul de turmă!
Atunci am văzut pentru prima oară în viața mea de adolescent, primul mort, în fața Bisericii Colțea. Imaginea aceea nu-mi va ieși niciodată din minte și prinde viață în fiecare decembrie. Atunci am trăit pe propria-mi piele, Marea Panică și efectul de turmă, care te paralizează, în fața forței armate, a scutierilor. Sunetul bulanelor date în scuturi, în ritm sacadat, era sinistru.
Atunci am văzut prima oară tancurile intrând în mulțime și am simțit groaza de a te trezi într-un spațiu îngust, strâmt, din care nu ai scăpare. Atunci am simțit pentru prima oară frica animalică, inumană, care poate pune stăpânire pe un om, pe o mulțime.
Atunci am cunoscut prima oară, forța tunurilor de apă, cu care am fost loviți! Era iarnă, era frig, eram uzi și speriați, încă nedumeriți de faptul că tot ceea ce trăiam era real și nu un film de groază.
Dar tot atunci am simțit cea mai mare căldură umană posibilă, venită de la oameni necunoscuți, la fel de speriați ca și mine. Un astfel de om mi-a dat atunci un sfat care m-a salvat să nu ajung în noaptea de 21 decembrie, la Jilava. Mi-a spus să-mi scot canadiana udă, după asaltul tunurilor de apă, și s-o pun pe dos. ”Dar o să-mi fie și mai frig, i-am răspuns. ”O să-ți fie, dar măcar vei fi vie. Îi arestează pe toți cei cu canadienele ude sau îi împușcă!”. Și așa a fost!
”Cine-a tras în noi/ În 16-22?”
Tot de atunci am rămas cu o oroare înfiorătoare față de pocnitori. La început, când armata a tras în aer, până să ajungă să tragă în oameni, am crezut că sunt pocnitori. Că ăia vor să ne sperie cu pocnitori. Am râs, gândindu-mă cât de fraieri pot fi, până când am văzut că au început să se prăbușească oameni în jurul meu, în bălți de sânge. Și am înțeles că aceia pe care-i consideram fraieri, nu se jucau cu pocnitorile, ci cu gloanțe adevărate.
În cifre seci, numărul victimelor Revoluției Române este de 1166 morți. Aproximativ 300 au murit înainte de fuga lui Ceaușescu și 828 au murit după instituirea Frontului Salvării Naționale. Au fost și mii de răniți, care au avut norocul de-a scăpa cu viață, dar au rămas mutilați sufletește pe viață.
Cei 1166 de morți nu mai pot ieși astăzi, pe stradă, sau la tribunal, să scandeze ”Cine-a tras în noi/ În 16-22?” Urmașii lor încă se chinuie, după 32 de ani să afle adevărul, într-un proces absolut kafkian. Deh, a avut dreptate și prezidențiabilul Iohannis, când subconștientul i-a jucat o festă și a declarat: ”Statul a eșuat”. Da, statul a eșuat, în frunte cu el și cei dinaintea lui! Dar noi, nu!
Poate că foarte mulți dintre voi se întreabă de ce atâta tevatură și cu revoluția asta. Că ăia care au murit și-au căutat-o, pentru că nu au stat în casă. Că ăia deștepții au stat în casă și au ieșit după, să vadă ce va urma și ce oportunități vor fi.
Pentru cei tineri sau care nu erau născuți atunci, revoluția se rezumă la un fapt divers, rezumat într-o singură propoziție în manualul de istorie: ”În decembrie 1989, poporul român s-a ridicat împotriva lui Nicolae Ceuașescu, pe care l-a răsturnat de la putere. Iar România a devenit un stat democratic” (Editura Didactică și Pedagogică).
De ce sunt mândră de generația mea!
Azi, după 32 de ani, mă uit cu mândrie în urmă și nu pot să nu-mi spun: În Decembrie 1989, v-am învins! V-am învins ca la carte!
- Nu voiați voi să pice comunismul și, uite că l-am scos în afara legii!
- Nu voiați să fie deconspirați informațorii Securității, dar ei au fost scoși la iveală!
- Nu vroiați să restituiți proprietățile private și, cu chiu cu vai, ați făcut-o!
- Nu voiați în NATO și UE și exact acolo suntem!
- Ne-ați ținut în închisoarea România, iar astăzi circulăm LIBERI, în lumea întreagă!
Ei bine, pentru toate acestea sunt mândră de generația mea! Am făcut ceea ce trebuia! Ne-am luat singuri LIBERTATEA noastră. Și din libertatea noastră, v-ați luat și voi o halcă, de ați ajuns unde ați ajuns. Altfel, ați fi fost și azi niște Neica-Nimeni!
