De Elena Cochia

Recunosc că întotdeauna mi-au plăcut desenele animate, pentru orice vârstă, la orice vârstă. Însă filmele lui Hayao Miyazaki m-au mișcat profund și au rezonat cu conceptele mele despre viață.
Dintre toate filmele lui, dintre cele care mi-au lăsat cele mai adânci impresii, două au ieșit la suprafață: acestea sunt „Prințesa Mononoke” și „Spirited Away”. În ciuda faptului că sunt considerate că fiind „cele mai japoneze” dintre toate, mesajul lor este universal valabil.
Bazat pe conceptul religiei „shinto”, desenele animate de lung metraj făcute de Miyazaki redau cum toate făpturile, râurile, munții și pietrele posedă un suflet – în filmul „Totoro”, această filozofie este evidență. Omul însă s-a rupt de natură și prin acțiunile lui a declanșat rezultate catastrofice. În „Prințesa Mononoke”, spiritul naturii este răzbunător, întruchipat de un mistreț-demon. În „Spirited Away”, Chihiro, o fetiță, traversează granița dintre material și spirit și ajunge să lucreze la o baie unde vin spiritele naturii (de la animal la vegetal – chiar și spiritul ridichiilor). Zeul Izvorului este curățat aici de poluarea pe care oamenii o fac conștient sau inconștient, chiar de fetiță, care reprezenta speranța în nouă generație.


Fascinată de această lume creată de Hayao Miyazaki, am urmărit în ultimii ani, cu ardoare, orice știre, articol sau film cu privire la arta și viața lui. Admirația mea a crescut în urma unui documentar al jurnalistei Mami Sunada numit – „Regatul viselor și al nebuniei„. În documentar, Miyazaki menționează întâmplător că, în zilele sale libere, curăță de gunoaie comunitatea sa și râul care trece prin cartier. Iar, potrivit ziarului japonez Asahi Shimbun, Miyazaki a declarat că,în fiecare dimineață, în drum spre studioul sau (Studio Ghibli), face o plimbare în pădure pentru a ridica gunoiul de-a lungul drumului.
La 73 de ani, în ianuarie 2015, Miyazaki a convocat 200 de voluntari pentru curățarea anuală a pădurii Fuchi no Mori, sau cunoscută drept „Pădurea Totoro”, precum numele filmului creat de Studio Ghibli (studioul de artă animată înființat de Miyazaki).
În filmul său Prințesa Mononoke, Miyazaki ne transmite aceste gânduri: „Trebuie să privești fără ură. Vezi binele în ce este rău și răul în ce este bine. Nu deveni nici adeptul binelui, nici al răului, ci jură că vei păstra echilibrul care există între cele două concepte.” Puțini dintre oamenii celebrii practică ceea ce predică, însă Maestru Hayao Miyazaki este unul din cei care inspiră și influențează prin arta să, cât și prin felul lui de a trăi, acționa și gândi.
Netflix difuzează în prezent, toate filmele sale. Profită de această șansă și cufundă-te în lumea magică a lui Hayao Miyazaki.