Când dorul de Costa Rica are arome de ”sopa de calabaza”

Când dorul de Costa Rica are arome de ”sopa de calabaza”… De-a lungul drumului ce duce spre Manuel Antonio, Costa Rica, vei vedea zeci de ferme de cacao, piper, palmier, ananas, yucca, ayotes, sau alte nenumărate soiuri de legume, fructe și condimente ce cresc abundant, datorită pământului vulcanic extrem de fertil.

Din când în când, pe autostradă, vei întâlni câte o tonetă improvizată rapid și, dacă nu ești grăbit, pentru doar un dolar american, o doamnă binevoitoare îți poate prepara un fresh imens din fructe cu nume și aparență exotică: guanabana, papaya, mamon chino, carambola, mango și de asemenea, fructul meu favorit maracuya.

Viața în Manuel Antonio, Costa Rica

Manuel Antonio este un parc național renumit. Aproape de granița cu Panama, parcul se distinge nu numai prin plaja superbă și albă (rar întâlnită în Costa Rica, din cauza nisipului vulcanic), dar mai ales prin diversitatea ecologică extraordinară. Natura este explozivă, aici este pântecul Mamei Terra. Papagali imenși, colorați, zboară pe cer, maimuțele urlătoare se fac auzite la 3 kilometri distanță, extraordinarii imenși fluturi morpho zboară albastru în calea ta. Ce mai, ești în mijlocul paradisului!

Aici nu vei întâlni hoteluri all-inclusive, cu sute de camere (pe care eu, în secret, le detest cu pasiune), ci hoteluri mici, vile de lux, sau acomodații tip boutique, presărate din când în când prin junglă.

Guvernul costarican nu permite construirea hotelurilor mari, etajate, luând în considerație foarte serios protecția naturii. Pentru cei cu un buget mai redus, există și opțiuni de cazare în Quepos – satul plin de viață de la intrarea în Manuel Antonio.

Ca peste tot aproape de Ecuador, seara vine repede și brusc. Știam asta, așa că ne grăbeam să ajungem cât mai degrabă în Manuel Antonio. Deși autostrada este modernă și cu benzi reflectorizante, era mai ușor să găsim pe lumină căbănuța pe care o închiriasem, chiar la intrarea în parc, în mini-resortul La Posada. Așa că am sărit peste prânz și am condus fără opriri.

Ne apucase o foame îngrozitoare, exact în cel mai bogat tărâm culinar de pe mapamond. De îndată ce am ajuns la destinație, am lăsat rucsacurile în cameră și am pornit în căutarea unei bodegi sau a unui restaurant.

 

„Think Yiddish, eat British” 

Satul Manuel Antonio a fost un sat de pescari mic și, deși s-a dezvoltat datorită exploziei de turiști, încă păstrează structura satelor de pretutindeni – cu o stradă principală, de-a lungul căreia întâlnești nenumărate cafenele și restaurante pline de turiști – americani, canadieni și englezi.

Din cauza invaziei nord-americane, majoritatea restaurantelor aparțin expatriaților și oferă o bucătărie americană – adică hamburgeri, aripioare, cartofi prăjiți – ba chiar un semn imens în fața unui restaurant făcea publicitate unei bucătării experimentale israeliene și britanice; „Think Yiddish, eat British” („Gândește în yiddish și mănâncă britanic).

Însă noi, în ciuda foametei cumplite, voiam să simțim că ne aflăm în Costa Rica și nu acceptam nimic mai puțin decât mâncarea locală. Întrebând împrejur, un trecător binevoitor ne-a sfătuit să încercăm la restaurantul „La Gondola” aflat sus pe deal, tocmai la intrarea în sat.

Deși cu mari îndoieli, deoarece numele cu rezonanțe venețiene, nu îmi sugera încredere, ne-am îndreptat spre restaurant.

 

Vrem mâncare tradițională costaricană!

Aici am fost întâmpinați de o figura luminoasă și zâmbitoare: Fernando, proprietarul restaurantului, un tip trecut bine de vreo 50 de ani, însă cu o jovialitate și energie colosală, care a lucrat în Italia, ca chef, marea parte a tinereții lui.

Meniul, ca atare, era italienesc iar noi am oftat din greu, resemnându-ne la idea că vom mânca o pizza și cu asta, basta! Observând dezamăgirea noastră, Fernando ne-a întrebat ce vrem.

„Mâncare costaricana!” am răspuns amândoi în unison.

Privindu-ne cu uimire, ca pe niște animale pe cale de dispariție, sau mai bine zis ca pe niște turiști pe cale de dispariție, Fernando ne-a spus că poate să împartă mâncarea pe care a făcut-o familiei lui în acea seară cu noi. Însă, era mâncare simplă, de muncitor cu sapa – cum a pus-o el, nu era sofisticată, ci mâncarea costaricanului de rând.

„Da, pe asta o vrem!” am declarat cu entuziasm.

Am fost invitați pe ușa din dos a restaurantului, unde locuia Fernando, așezați la masă ca niște oaspeți de cinste, și am primit, alături de o chiflă, făcută cu făină de yucca și semințe, un castron imens de supă.

„Este doar supă de dovleac – sopa de calabaza” a declarat el neceremonios.

Însă nu era nimic simplu în ea: hrănitoare și sănătoasă, supa era în sine aventura culinară pe care o căutasem cu îndârjire amândoi: bucăți delicioase și iuți de cârnați picanți pluteau la suprafață, boabe de porumb dansau în ritm latin împreună cu bucăți de dovleac copt, cartofi, ceapă și mirodenii.

Cu alte cuvinte, o armonie perfectă încoronată cu aromă de coriandru și gust de lămâie verde servită alături de berea Imperial, costaricana. Toate savurate sub cerul înstelat al superbului Manuel Antonio.

„Pura vida” – viață pură, cum spun costaricanii

 

Și așa, cu o supă, am îmbrățișat și eu această filozofie a lor, care sărbătorește lucrurile simple din viață.

Acum e iarnă, e frig afară dar și-n casă… ce ar mai merge o supă de dovleac costaricană!

Hai la piață!

Iată ingredientele de care ai nevoie:

• 2 cârnați picanți de îți ustură urechile (dacă nu găsești picanți, poți adăuga fulgi de chilli)
• 1 lingură ulei de măsline
• ceapă mare tocată
• 3 ardei grași, tocați
• 5 pahare cu apă
• 2 cartofi, din cei mai mari pe care îi găsești, tăiați cuburi
• 2 cartofi dulci tăiați cuburi (dacă nu îi găsești, folosește încă doi cartofi normali)
• un sfert de dovleac – curățat de coajă și semințe, tăiat cuburi
• 2 morcovi feliați
• sare de mare
• piper alb
• paprika dulce
• chimion – un vârf de cuțit
• conservă de porumb fiert
• mâna de coriandru tocat (după gust)
• zeamă de la două lămâi verzi

Prăjește 7 minute, în uleiul de măsline, cârnații tăiați felii și pune-i deoparte. În același ulei adaugă ceapa și ardeii și sotează-i la foc mediu, pentru 7-10 minute, până când se îngălbenește ceapa. Adaugă apă, cartofii, dovleacul, morcovii, sarea, piperul, chimionul și paprika. Lasă să fiarbă 40 minute, până când toate legumele s-au gătit. Înainte de a le servi, adaugă porumbul, coriandrul, cârnații prăjiți și zeamă de lămâie.

Nu mai rămâne decât să visezi la zile de vacanță.

„Buen provecho!”