De ELENA COCHIA

Întotdeauna ai 10 minute pentru tine. Indiferent cât de ocupat/ocupată eșți, există undeva în ziua ta, 10 minute libere. Iar dacă nu, fă-le să capete viață și adu-ți aminte: dacă nu ai grijă de tine, nu poți avea grijă de altcineva.

Săptămâna asta… îți sugerăm:

Un fruct perfect

Ce faci dacă te-ai trezit prea târziu și nu mai ai cele 10 minute libere de dimineață? E foarte simplu. Meditația poate fi făcută oriunde și oricum. De ce nu, la micul dejun, față în față cu un fruct!
În 1986, în Italia, Carlo Petrini a fondat mișcarea „slow food” – pornită din ideea de a promova bucătăria regională, plantele, legumele și semințele locale, care nu au impact ecologic asupra naturii. Ea a fost creată împotriva „fast food”-ului care promovează producția excesivă (monocultura) și consumerismul. De asemenea, această mișcare pledează faptul că, atunci când mâncăm produse de calitate, restaurăm și simțurile.
Alege un fruct, de preferat bio. Așează-l în fața ta și studiază-l cu atenție, admiră culoarea, forma și felul în care se simte în mâna ta. Cât de greu sau ușor este? Care este textura lui? Adu-l în fața nasului și inspiră aromă lui proaspătă. Acum închide ochii și muscă din el. Ascultă sunetul pe care îl face și lasă explozia gustului să îți umple ființa. Nu te grăbi și mestecă încet, lăsându-ți toate simțurile să se scufunde în plăcerea de a mânca un fruct. După ce ai terminat, observă felul în care acest fruct te-a hidratat și împrospătat. Apreciază și mulțumește în gândul tău că ai parte de această experiență a simțurilor.
Ai uitat, nu e așa, de probleme, de serviciu, de frământarea mentală care dă năvală clipă de clipă?
Pentru câteva momente, în univers, nu au existat decât tu și un fruct perfect.